MARIE & CO. (4)  - Nu te lega la cap când nu te doare

Deşi te crezi deştept foc, când ai o nepoţică ai momente de slăbiciune care te pot costa. O alta pisicuţă? Exclus. Dar un căţel? Cel mai mic-mic, nevinovat, curat, cuminte, negălăgios. Hmmm. O asemenea creatură n-are cum să deranjeze. Brenda e de acord: "Câinii sunt şi mai inteligenţi şi ocrotitori, devotaţi şi gata de joacă."  

Stai putin. De ce a spus ocrotitori. Ceva mi-a scapat. Un huski? Încerc să-mi imaginez un huski, o pisicş Scottish severă şi un copil "Duracell". Coşmar. A trecut deja un an. Sunt predestinată ca în aproprierea Crăciunului să facem planuri de adopţie. Sper să fiu mai hotărâtă. Dar mai hotărâtă decat mine este soarta. De data asta soarta este o vecină care a ramas cu un puiuţ delicios de teckel. A dat patru. Unul a rămas. Dacă vrem s-o ajutăm să găsim stăpâni pe internet? De ce nu? Ca să nu te trezeşti sclavul unui căţeluş de câteva săptămâni, ocoleşte-i privirea. Evită şi orice fotografie. 

Ei, bine, da. Am dat anunţul şi spre seară mica căţeluşă avea stăpân. M-am grăbit să nu mi-o ia altcineva. "Ce poate să fie rău în asta? E de talie mică, e tânără şi poate fi dresată."  Şocul avea să se producă la întâlnirea cu Marie. Biata pisică mă privea deznădăjduită: "Oameni buni, cum staţi cu simţul olfactiv? Ce-aţi adus în casă? Un sconcs? Are ce-i drept un cap drăguţ, dar coada ... coada e de şobolan. Şi mirosul... Pe bune, nu cred că rezist peste noapte." 

Nu mă aşteptam la aşa miros neplăcut. In fotografii, toţi cateluşii sunt drăgălaşi. Stăteam în cerc în jurul ei şi ne priveam în tăcere. Cine îi va face baie? Cred ca am un simţ olfactiv mai dezvoltat decât al celorlalţi din moment ce am cedat prima. Şampon. Clătit. Şampon. Clătit. Şampon. În sfârşit Marie decide: "E suficient. Sau ca să n-avem surprize mai dă-i un sampon. Of! Pot să respir. Şi pentru că suntem doar noi două aici ... cum ai putut să faci aşa ceva?" În sfârşit, hai să vedem ce putem să facem cu ea. E câine, nu?  Coada aia nu-mi place de loc."                             

Nici mie nu-mi plăcea. Ar fi fost frumos ca un teckel cu păr lung să aibă păr şi pe coadă. Să reparăm puţin aspectul cu o ţinută drăgălaşă: roz cu buline. Ţinuta considerată penibilă de Marie îi venea perfect. Căţeii se dau în vânt după buline iar Maya chiar ştia s-o poarte cu distincţie.                                      

Nu era o privelişte prea frumoasă, dar câinii cresc repede aşa că după vreo săptămână ţinuta a trebuit înlocuită. Şi obiceiurile proaste au fost înlocuite. Educată ca la pension, Maya a devenit în scurt timp o prezenţă agreabilă: jocuri nesfârşite, plimbări prin cartier, relaxare. An după an, iarna după iarnă.                      

  Concluzia: Nu te lega la cap dacă nu te doare. Dar unii nu se învaţă minte.