MARIE & CO. (5) - Cad pescăruşi din cer

Ce-şi poate dori mai mult un bucureştean, decât să poată fugi cât mai departe de bulevardele încinse în timpul verii, de clădirile de birouri şi de aglomeraţia din centrele comerciale? Dacă locuieşti in Bucureşti într-o casă şi poţi să-ţi bei cafeaua într-o curte cu multă vegetaţie, atunci eşti fericit. Dacă locuieşti în apropierea unui lac, atunci s-ar putea să ai surprize.

Capitala a fost ocupată în ultimii ani de stoluri mari de pescăruşi care şi-au făcut cuiburi în parcuri şi pe terasele blocurilor. Nu mă dau în vânt după ţipetele lor sinistre lansate de la mare înălţime când din zborul lor circular deasupra apei plonjează pe oglinda lacului. Recunosc că precizia cu care îşi pescuiesc hrana şi modul glorios în care îşi prezintă prada este chiar un spectacol.

Dar şi în lumea pescăruşilor există pescăruşi adolescenţi dezorientaţi, rebeli şi stângaci. Oricât s-ar strădui trainer-ii lor să-i înveţe tehnici de zbor şi plonjare, adolescenţii pescăruşi îi ignoră. Se pare că şi la ei adrenalina e o atracţie şi dacă nu sunt bine supravegheaţi încearcă o cascadorie. Te asigur că nu vrei să fii martorul unei asemenea îndrăzneli.

Imagineaza-ţi o după amiază liniştită. Tocmai te-ai intors de la birou şi încerci să te relaxezi. Închizi ochii şi asculţi frunzele care freamătă deasupra ta, priveşti cu ochii minţii trandafirii olandezi de diferite culori şi aştepţi seara care să-ţi aducă puţină răcoare. Măcar o briză care să-ţi amintească de lacul din parc. Briza mării ar fi de-a dreptul un răsfaţ, dar e prea mult. Ai dori să simţi şi gustul sărat-amărui al aerului marin, să fii înconjurat de pescăruşi şi să simţi nisipul fin şi umed sub tălpi.

Ai grijă ce-ţi doreşti; s-ar putea să ţi se-ntâmple. Fără gustul sărat-amărui al aerului, fără nisipul fin şi umed. Doar pescăruşii.

Stai aşa cu ochii închişi şi deodată ... zbatere de aripi, crengi rupte şi umbrela de grădină se zgâlţâie ca la cutremur. Buf! O pasăre mare albă zace în mijlocul curţii. Nemişcată ea, nemişcată eu. Nu-mi place să văd păsări moarte la picioarele mele tocmai în mijlocul unui exercitiu yoga de relaxare. Nu mi se miscă niciun muşchi. Degetele îmi sunt încleştate pe ceaşca de cafea. N-am vărsat niciun strop. Sunt ca o statuie. Îmi vin în minte gânduri nedemne. Cine se ocupă de pasărea moartă din curte? Unde o duc? Nu am putere nici să mă ridic s-o iau pe Marie de la scena crimei. Nu ştiu de unde a apărut, dar pare foarte interesată de pasărea cea mare căzută din cer.

O priveşte îndelung şi deodată .... Mi se pare sau a mişcat un picior? Îl mişcă şi pe celălalt. Încearcă să se ridice, dar cade la loc. Marie stă cu privirea aţintită asupra pescăruşului. Eu stau cu privirea în gol. Ar trebui să fac ceva. Să chem Poliţia animalelor? Asta-i pe Animal Planet. Să sun 112? Aştia nu vin cu una cu două nici la urgenţe pentru oameni. SŞi totuşi trebuie să fac ceva. Pescăruşul s-a ridicat în picioare şi se plimbă prin curte. Mai bine aştept. Poate am noroc şi-şi ia zborul. Nu am noroc. Se scurg cinsprezece minute şi pescăruşul n-a făcut progrese. Poate nu are voinţă, poate eşecul l-a deprimat şi se simte în pericol.

S-a înserat şi instinctul nu-mi dă nicio soluţie, aşa că mă iau după instinctul lui Marie. Nu-l părăseşte o clipă şi pasărea nu pare să se teamă. I-o fi foame, i-o fi sete? Se pare că, da. Se simte mai bine, se plimbă şi chiar face o încercare de a decola. Renunţă şi revine printre noi.                

Ce face un om normal în această situaţie? Oferă găzduire înaripatului în garaj şi a doua zi pleacă în zori cu pescăruşul în parc. Undeva în stufărişul de lângă pod am văzut mereu câteva exemplare. Nu ştiu cum e lumea pescăruşilor, dar n-am de ales şi incerc. Gogu, pentru că nu putea să rămână nebotezat, este eliberat pe mal. La câţiva metri mai încolo privesc suspicioşi câţiva pescăruşi adulţi.

Suspans. Îl acceptă sau îl alungă? Prinde curaj să zboare sau …