MARIE & CO.(7) - Sara, cea cu vIno-ncoa

Când i-am postat pentru prima dată o fotografie pe Facebook am fost asaltată de comentarii la adresa ochilor ei. Sunt turcoaz şi te privesc cu blândeţe. Blana lungă, mătăsoasă şi coada stufoasă o fac să pară că pluteşte. Şi atunci când sare pe obiecte mai înalte ai impresia că nu face un salt, ci urcă nişte scări invizibile de aer.

În urmă cu un an, am acceptat s-o găzduim până i se găsesc nişte stăpâni. Superba pisică din rasa Ragdoll devenise brusc obsedată de papagalul vorbitor al familiei cu care locuia. Şi nu mă refer la obsesia de a conversa cu papagalul ci de a-l .... Uite-aşa, cu exact un an în urmă, Sara avea atunci opt luni, am făcut cunoştinţă cu ea. Întâlnirea cu Marie a decurs fără vărsare de sânge. Sara părea bosumflată, poate puţin timidă, aşa că am decis s-o lăsăm să se integreze în marele nostru trib când decide ea.

N-a luat o decizie în cursul zilei şi la lăsarea serii s-a refugiat în baie, unde fusese obişnuita să stea. Pe la miezul nopţii, un miorlăit sinistru, de lup care urlă la lună ne-a trezit din somn. Cu sufletul la gură am fugit pe scări gândindu-mă că Brenda poate să fie în pericol. Marie ieşea din baia păşind tacticos, calmă, liniştită. Nu avusese intenţii rele. Făcuse o vizită la baie să vadă dacă musafirul doarme confortabil, dacă-i lipseşte ceva. Fără să aprind lumina, fac un pas înainte să-i spun Sarei că nu are motiv să se teamă de Marie. Pentru că sunt întâmpinată cu miorlăituri, mârâieli şi alte sunete guturale care ar fi putut fi folosite cu succes într-un film horror cu vampiri, decid să mă retrag onorabil.

Se zice că muncă cu sila nu se poate şi nici dragoste cu sila nu obţii. Noi i-am câştigat încrederea şi dragostea cu o mâna forte care a mânuit cu indemanare un lasou şi cu o pătură în cap. Intervenţiile Brendei depăşesc orice imaginaţie; uneori te fac să râzi în hohote, alteori te înspăimântă. De data asta, efectul a fost crescut şi datorită orei înaintate. După miezul nopţii îţi poţi imagina tot felul de scene de coşmar. De data asta coşmarul era realitate. Sara se zbătea în mijlocul camerei încercând să scape din lesă. Brenda făcea eforturi maxime să n-o scape. Salturile în aer n-o ajutau de loc pe biata pisică. Să încerci să pui mâna pe ea în clipele alea ar fi însemnat câteva operaţii estetice pentru cel care ar fi făcut pe îmblânzitorul.

Mi-ar fi fost de folos o plasă, dar de unde? Folosesc însă o pătură. O arunc o dată, de două ori, de mai multe ori. Sara e mai abilă decât mine. Şi totuşi reuşesc. Risc şi mă arunc peste ea, o înfăşor în pătură şi rămân cu ea în braţe. Mă lăsau puterile, dar simţeam cum şi zvâcnirile ei erau tot mai lipsite de vigoare. În cele din urmă, vlăguită de energie, rămâne nemişcată. O eliberez câte puţin dând pătura la o parte şi ... surpriză. Sara rămâne pe genunchii mei privind liniştită în jur, parcă spunând: "OK. Gata cu luptele. V-am pus la încercare să văd cât de mult mă doriţi. De fapt, veţi vedea cât sunt de dulce."                               

De un an, în fiecare zi, primim dovezile ei de dragoste dulce, blajină, docilă. De un an, Sara a devenit umbra Brendei când îşi face lecţiile, îşi repetă piesele la pian sau chitară. De un an, Sara a intrat la categoria & Co.