Plictiseala este primul semn ca iti pierzi timpul.
Ai vrea sa faci ceva interesant? Iti displace sa te implici in activitati banale? Nu exista asa ceva. Nu exista lucruri neinteresante, ci doar persoane dezinteresate.
Dupa ce ati parcurs Partea I si Partea a 2-a a acestei lectii, ati dobandit cu siguranta cateva notiuni in plus despre istoricul starii de plictiseala. Nu am lamurit inca daca plictiseala este un moft sau o problema medicala.
Incercati sa va reamintiti momentele de plictiseala
prin care ati trecut sau pe care le-ati observat la copilul vostru! Plictiselile
copilului sunt de toate felurile: trecatoare, mimate, bosumflate, plangacioase,
arogante, isterice. Modul de exteriorizare al plictiselii depinde de varsta
copilului, de locul si cauza care-o declanseaza, de “profesionalismul”
copilului ( de cate ori ii este permis sa-si exerseze aceasta traire) si de slabiciunile
“victimei” sale (parinti, profesori, colegi).
Sa incepem cu mimarea plictiselii:
- fata trista, ochii semi-inchisi sau
chiar inchisi, capul dat pe spate, diferite grimase ale gurii, capul afundat
intr-o perna sau pe propriul brat, pozitia culcat (de cele mai multe ori pe
burta), coatele pe masa si palmele sustin fruntea etc.
Manifestari
vocal-energic-irascibile:
- ravasirea jucariilor, aruncarea
caietelor de pe masa, cascatul zgomotos, muzica data la volum maxim, comentarii
cu voce tare care nu au legatura cu materia studiata, producerea repetata a
unui zgomot disturbator pentru ceilalti (eg.butonul pixului, lovirea ritmica cu
un obiect dur etc.)
Acesta este jocul
plictiselii: un ritual prin care copilul incearca de cele mai multe ori sa
obtina ceva. Este arma copilului prin care isi impune propunerea sa de activitate, rolul sau in luarea unei decizii sau pur si
simplu o cale de a-l “pedepsi/ sicana”
pe adultul care incearca sa conduca “jocul” (efectuarea temelor, predarea
unui lectii noi, activitati domestice etc.)
Acest joc nu dureaza, dar este extrem de perfid pentru ca
in scurt timp copilul pierde contactul cu mediul. Odata intrerupta activitatea
pe care o desfasura singur sau impreuna
cu ceilalti elevi, copilul nu mai acorda atentie notiunilor predate. Chiar daca
incearca sa reia activitatea din mers, momentele pierdute sunt goluri pe care
copilul nu reuseste intotdeauna sa le inlocuiasca. Plictiseala este reala si se
instaleaza in clipa in care copilul realizeaza ca nu-si mai aminteste ce facea,
a pierdut firul explicatiilor. Momentele de confuzie declanseaza panica sau
nemultumirea.
Starea de lehamite e urmatoarea faza, cand copilul nu mai stie
cum sa continue tema inceputa sau nu mai intelege explicatiile profesorului. In
timp ce el se uita buimac in jur, incercand sa prinda din zbor o idee, ceilalti
lucreaza si asta este extrem de frustrant, chiar daca copilul continua sa
afiseze plictiseala. Ea se insinueaza subtil si se instaleaza acolo unde
terenul este prielnic: parintele/ profesorul a pierdut controlul, copilul este
nesigur si nu este incurajat sau motivat.
Daca nu se intervine la timp, copilul isi stabileste
propria strategie: abandoneaza activitatea care presupune efort si disciplina
si se se angajeaza intr-o activitate mai putin solicitanta: manuirea
telefonului sau a tabletei. Succesiunea imaginilor colarate si folosirea
degetelor (uneori doar de la o mana sau doar a opozabilelor) vor transmite
creierului un semnal de activitate si asta e de ajuns pentru ca copilul sa se
calmeze.
Temporar, solutia are efect, dar nu si pe termen lung, nu pentru
creier pentru ca creierul este pregatit sa invete tot timpul. Ati ghicit.
Manuirea diferitelor device-uri nu ofera un proces de invatare complet, de
dezvoltare a capacitatilor cognitive ale copilului.
Probabil ca ati remarcat ca raul de la care porneste
dezastrul este capacitatea scazuta de a-si concentra atentia. Evitarea
efortului si refugiul in activitati “relaxante”
il va aduce pe copil intr-un cerc vicios. Starea pasiva din fata
monitorului ii va slabi atentia. Cu cat atentia este mai putin exersata, cu
atat mai profunda si de mai lunga durata va fi plictiseala. O stare grava de
plictiseala ignorata poate sa duca la nemultumire, tristete, apatie si chiar depresie.
- a i
se urî, a fluiera in (a) pustiu, a muri
de urît, a se sătura (de cineva, de ceva) (fig.), a se sătura (de cineva, de
ceva) ca de mere pădurețe, a
se sătura pînă în gît, a i se acri, a face să devină sau a deveni ursuz,
supărăcios, urâcios
- a se
urca pe pereţi, a-şi lua lumea-n cap, a-i fi lehamite, a se plictisi de moarte,
a se scârbi de, a se sătura de, a-i veni sa se urce pe pereţi
Cred ca aspectele lingvistice descriu
seriozitatea acestei stari.
In concluzie:
2. Nu va lasati manipulati. Parintele si
profesorul creaza mediul de invatare si joaca ale copilului. Nu-l abandonati intr-o camera ticsita de jucarii. Initiati voi jocul si regulile de desfasurare cand
copilul este foarte mic si incurajeaza-l cu timpul sa creeza noi variante de
joc. Alternati activitatile lente cu cele sportive, energice. ORICE ACTIVITATE
TREBUIE SA SE DESFASOARE DUPA REGULI. Invata-l sa le respecte.
3. Nu ii place niciun fel de activitate, nu accepta integrarea intr-un grup, devine excesiv de retras si trist? Nu stati pe ganduri. Sfatuiti-va intai cu educatorii si profesorii pentru a avea o
imagine completa a comportamentului acasa si la scoala, apoi adresati-va unui
psiholog. Cu cat mai repede ... .
Predispozitia la plictiseala este cunoscuta de secole, dar este tot mai evidenta: cu cat ni se ofera mai multe distractii, cu atat ne plictisim mai repede.
Exista cinci manifestari ale plictiselii. Unde crezi ca se incadreaza copilul tau?
1. Plictiseală indiferentă – se manifesta printr-o relaxare pozitiva. Copilul decide sa stea o zi in pijama, sa leneveasca, dar are o stare emotionala pozitiva. Este bine dispus, comunica cu cei din jur si controleaza bine situatia.
2. Plictiseală calibrată (ajustabila) – este starea fizica de moleseala, dar persoana arata inca interes pentru diferite activitati. Cautarea pare sa fie fara intentii serioase. Este mai mult o visare cu ochii deschisi.
3. Plictiseală cautarilor - plictiseala începe să aibă note negative. Persoana cauta mereu noi activitati, dar nimic nu-l multumescte si asta ii creaza o stare de neliniste, nervozitate, chiar agresivitate.
4. (alerta!) Plictiseală reactivă - La acest nivel plictiseala generează emoții negative. Este cea mai periculoasa stare de plictiseala. Nemultumirile si cautarile continua vor genera agresivitate si o profunda nemultumire.
5. (alerta medicala!) Plictiseală apatică – seamana mult cu forma reactiva, este neplăcută, dar persoana începe să se simtă la cel mai inalt grad deprimarea. Copilul, in cazul nostru, nu-si mai doreste nimic: accepta esecul, nu mai are sperante de revenire si nici nu mai vrea sa faca vreun efort de a imbunatati situatia.