Fii sincer: ce inseamna 1 decembrie pentru tine?

Daca vei raspunde ca Ziua Nationala a Romaniei este momentul in care iti amintesti cu mandrie patriotica despre trecutul tarii noastre, despre vitejia si mandria stramosilor nostri, iti voi pune cu siguranta sinceritatea la indoiala. Fie nu tii cont de semnificatia termenului, fie consideri ce este cool sa pozezi in mare iubitor de natiune romana.

Nu sunt genul de cetatean care debiteaza sloganuri. Nu iubesc nici sarcasmul. Pur si simplu mi se pare ca patriotism este doar un termen de dictionar. Doua aspecte definesc conceptul: dragoste de tara si grija fata de popor.

Daca padurile, raurile, parcurile si rezervatiile naturale inseamna tara, atunci modul cum le impodobim cu vestigiile vizitelor noastre inseamna mai curand ura decat dragoste.

Daca Bucurestiul este parte din tara, aspectul jalnic al vechilor si frumoaselor constructii ne duce cu gandul la nepasare, nu respect. Nici blocurile ceausiste n-au rezistat inclinatiei catre kitsch a arhitectilor din primarii. Verdele prazuliu, caramiziul si ciudate nuante de albastru ne agaseaza zilnic si ne pervertesc gustul estetic. Sa mai mentionez si uriasele carapace de polistiren care izoleaza termic(?) aceste cladiri? Am vazut cu totii in reportaje TV cum se comporta aceste materiale in timpul unui incendiu. Sunt ele inflamabile, toxice, cancerigene? Din grija fata de oameni mai bine nu vorbim. Si tot din grija fata de oameni nu mai producem vaccinuri, scumpim medicamentele, lasam copiii pe mainile unor profesori incompetenti.

Si ca sa ne treaca  starea aceasta total nepotrivita unei sarbatori va invit sa va delectati privirea cu ceea ce avem frumos in Romania si sa tragem propriile concluzii. In definitiv, putem sa ignoram toate aceste aspecte. Oare asta e concluzia unui patriot?

Stiti ce? Eu chiar iubesc sincer aceasta tara. Dar mai am cateodata accese de disperare.
La multi ani, romani!