Cercetarii, Tineretului si Sportului. Nu neg intentiile bune, dar acestea sunt ucise in fasa chiar de catre cei care ar trebui sa-i informeze pe parinti si elevi, la timp si corect. Nu numai ca asta nu se intampla decat in cazuri izolate, acolo unde adevaratii pedagogi isi fac datoria. Pentru acestia, activitatea didactica nu este responsabilitate sau datorie; este vocatie, har, este menirea lor sociala de a veghea. Sunt cei care "stau de veghe in lanul de secara" pentru ca fiii si fiicele dv. sa nu se rataceasca.


Intr-un ciclu de Stiri va voi facilita accesul la initiative laudabile, dar si la deciziile penibile ale celor care se ocupa de prima jumatate a proverbului Mens sana in corpore sano. Este adevarat ca timp de 6/ 7 ani si noi, parintii modelam mintea sanatoasa intr-un corp sanatos.
Ce se intampla dupa aceea? Daca aveti noroc, va veti putea dedica profesiei dv.si va veti petrece timpul cu copiii doar pentru a va bucura si relaxa. Daca nu? Transformati-va in cainele de paza al copilului dumneavoastra! Feriti-l de profesorii ignoranti, aroganti, mincinosi si corupti! Acestia va fura zilele, noptile si weekend-urile, obligandu-va sa le petreceti lucrand impreuna cu copiii teme nesfarsite si unele inutile sau pentru a le corecta greselile (trecute cu vederea ?) din caietele de scoala. N-am inteles inca daca munca uriasa la care sunt supusi copiiii este inconstienta sau este parte dintr-o strategie pusa la cale pentru a-i aduce pe parinti si copii in pragul disperarii. Ce faci cand nu te mai descurci singur? Platesti.
Hai sa-ncepem cu coruptia! Ce suma sunteti dispusi sa cheltuiti pentru fondul clasei, ziua de nastere a doamnei invatatoare, ziua numelui, cadoul de Craciun, de Paste, de Ziua copilului, la sfarsitul anului scolar etc? Nu bat campii. Hai sa facem un exercitiu de imaginatie! Cum ati reactiona daca din initiativa unui parinte vi s-ar sugera sa participati cu 100 RON pentru a "alina" lacrimile unei invatatoare. Sa nu va inchipuiti ca aceasta traieste o experienta tragica. Astazi sunt putin pornita, dar nu sunt nedreapta sau insensibila. Pur si simplu, elevii doamnei nu au obtinut premiul visat la un concurs. Lacrimile doamnei dispar ca prin farmec. Cheta nu se desfasoara discret, banii nu se strecoara subtil. Pentru unii, 100 RON nu este o suma mare; altii nu prevazusera aceasta cheltuiala suplimentara inainte de sarbatori. Accepta un imprumut. Le este rusine sa recunoasca ca nu isi pot permite sa aline durerile unui cadru didactic cu bani. Accepta CORUPTIA! Ati trait asemenea experienta? Credeti ca este posibil?
Puteti sa va impotriviti.
