MARIE & CO.(2) - Moş Crăciun şi magazinul online

"Cool! Yippee! Super!"  Ce poţi să-ţi doreşti mai mult când te trezeşti într-o dimineaţă de weekend. Ţipete care te duc cu gândul la pieile roşii, dar în circumstanţe mai paşnice. Din birou răzbat ţipetele Brendei, care evident e la calculator. E momentul să aflu că "experta IT" nu mai are nevoie de mine: navighează pe internet cu siguranţa unuia care ştie ce face. Să mă duc să văd ce face? N-am băut cafeaua încă şi s-ar putea să fiu morocănoasă şi să aplic vreo metodă de educaţie prea drastică. Dar curiozitatea e parcă mai mare decât pofta de-o cafea. Nu cobor bine din pat când un alt urlet al Brendei mă aruncă direct în mijlocul camerei şi din doi paşi împiedicaţi sunt în spatele ei.

"Am intrat în magazin. Uraa!"  O intreb cum a făcut şi constat cu tristeţe că micul copil e un hacker, dar unul care habar n-are cum a intrat intr-un Pet Shop online. Uimirea mă face şi mai confuză. Brenda a intrat din nou in starea "duracell"; dă din mâini, vorbeşte mult, repede şi tare, ţopăie şi ochişorii i-au ieşit din orbite. "Uite-o, asta e. Ţi-am spus că are ochii albaştri. Ea e, ea e. Am găsit-o."  Văd doar un caleidoscop din imagini cu pisici. E momentul să pun piciorul în prag şi razboinicul din mine dă comanda: "Atenţie, pe loc repaus! Ca să nu aplic pedepse, închizi calculatorul. Acum. Te încolonezi şi direcţia spre bucătărie, înainte, marş!"

Copilul a devenit o murătură. Cu privirea îmbufnată mă urmează, se aşează la masă şi rămâne îmbufnată tot timpul mesei. Cafeaua nu mai e la fel de aromată. Nu mai am chef de cafea. Tac. Tăcere. Privire îmbufnată. Oftat. Privire îmbufnată. Nicio vorbă. Hopa! Copilul s-a pregătit de o grevă. O grevă a tăcerii? Nu sunt eu aşa de norocoasă. Şi brusc, mă trezesc la realitate. Şi-o fi făcut cafeaua efectul? Nu, soneria. Brenda e deja la uşa şi după două minute aud ţipete disperate: "Ţi-am spus că Moşul nu dă greş. Marie e la uşă."  Marie e la uşă? What? Marie e la uşă? Zbor pe scări şi ce să vezi? Marie e la uşă. Dintr-o cutie de transport mă privesc doi ochi foarte albaştri. Pisicuţa e cam grasuţă şi am o reţinere s-o las pe Brenda să deschida uşiţa. O pisică speriată zgârie, muşcă. Dar se pare că mintea mea gândeşte mult prea încet. Brenda extrage cu greutate din cutie un animal cât o puma, care nu face niciun efort să iasă singură. Toarce şi o priveşte pe Brenda cu ochi indulgenţi de educator, parcă spunând: "Ia, să văd ce eşti în stare. Te descurci?" 

Cât au stat aşa îmbrăţişate, fetiţa şi pisica, aflu cum a reuşit Brenda să aterizeze direct în magazinul online. Şi totuşi, un mister: cum au putut, mama şi fiica, să aleagă, fără să ştie una de cealaltă, aceeaşi pisică din zecile de pisici cu ochi albastri? Cred totuşi că Moş Crăciun şi-a băgat puţin nasul.  

E linişte. Doamna Marie a inspectat locul şi s-a decis să se odihnească puţin.

După vreo cinci ore, începe să se mişte. Se freacă la ochi, se întoarce de pe-o parte pe alta. E încă prea lumină. Decide să mai doarmă puţin. Sau doar se preface şi trage cu urechea? 

Marie îşi pune la cale strategia de convieţuire cu copilul "duracell". Şi bine face. O doamnă pisică nu vrea să fie fugărită, îmbrăcată în rochiţe pentru păpuşi sau plimbată cu bicicleta. Urmează împărţirea teritoriului. Vom vedea cine-i şeful.